Revista EUPHONIA – finanţată de A.F.C.N.

Încă de la primul număr, revista trimestrială de cultură EUPHONIA, editată de către Filarmonica Piteşti, sub egida Consiliului Local al Municipiului Piteşti şi a Primăriei Municipiului Piteşti, a apărut cu sprijinul Asociaţiei culturale ,,Prietenii Filarmonicii’’. La 19 martie 2012, preşedintele asociaţiei şi directorul fondator al revistei, Jean Dumitraşcu, a realizat, on-line, un proiect de finanţare a revistei de către Administraţia Fondului Cultural Naţional, plecând de la ideea că este singura revistă de educaţie muzicală editată de către o filarmonică românească. După cele trei etape de concurs, după semnarea declaraţiei de parteneriat între asociaţie şi Filarmonica Piteşti şi a contractului de voluntariat nr. 1 de către Jean Dumitraşcu, a fost semnat Contractul de finanţare pentru reviste şi publicaţii culturale nr. 247/29.05. 2012 între A.F.C.N. şi Filarmonica Piteşti. Contractul a prevăzut sprijin financiar pentru apariţia numerelor 9 şi 10 (iunie-august, respectiv septembrie-noiembrie) din partea A.F.C.N., a asociaţiei, dar şi o contribuţie proprie din partea Filarmonicii.

Prin finanţarea acestui proiect, revista EUPHONIA şi-a triplat tirajul (câte 1000 exemplare/nr. 9 şi nr. 10), şi-a dublat numărul de pagini (de la 32 la 64) şi şi-a redus preţul de vânzare de la 5 lei la 3 lei, deşi costurile au crescut. Marele câştig a constat în posibilitatea de a plăti drepturi de autor tuturor celor care au publicat cronici muzicale, interviuri, studii de muzicologie etc. Prin cooptarea ca redactor-şef a d-nei Oltea Şerban-Pârâu şi a altor muzicologi de mare prestigiu, precum Grigore Constantinescu, revista a devenit cu adevărat naţională, iar prin aspectul grafic – de nivel european, după cum s-a exprimat presa locală, dar şi naţională (Radio România Cultural).

Numărul 9/2012, apărut la 31 august 2012, a fost lansat public la 17 septembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, cu prilejul organizării, de către Filarmonica Piteşti, a ,,Duelului viorilor’’ (Liviu Prunaru, Gabriel Croitoru, Horia Mihail), iar numărul 10/2012, apărut la 5 noiembrie, a fost lansat la 8 noiembrie 2012, la Casa Sindicatelor Piteşti, cu prilejul recitalului ,,O voce, o lăută, o chitară’’.
Vorbind despre revistă, muzicianul Costin Soare a declarat: ,,Aş vrea să vă adresez sincere felicitări pentru calitatea conţinutului şi a prezentării! Nu ştiam de existenţa acesteia şi a fost o surpriză pentru mine ‘apariţia’ ei… Voi încerca, la rândul meu, să o popularizez printre prieteni, pentru că merită citită şi văzută!!!’’

Ion Topoloveanu

« Inapoi

Premium Wordpress Themes Free Wordpress Themes